COVID-19. Peste 1.000 de cadre medicale infectate în România, dintre care șase au murit

COVID-19. Peste 1.000 de cadre medicale infectate în România, dintre care șase au murit
Peste 20 de angajați ai Spitalului din Rădăuți, confirmați cu coronavirus
Publicat: 21/04/2020, 23:55
Actualizat: 22/04/2020, 00:00

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi seara că în prezent există 1.033 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, înregistrându-se şase decese în rândul acestora. „Sunt cei care au fost în linia întâi, sunt cei care au pus mai presus de viaţa lor viaţa celorlalţi şi ţin să le mulţumesc tuturor”, a afirmat Nelu Tătaru la un post TV.

Nelu Tătaru a precizat că toate cadrele medicale care lucrează cu pacienţi bolnavi de Covid-19 beneficiază de un spor pentru condiţii neprevăzute, situaţia urmând a se schimba după starea de urgenţă.

„Există un spor pentru condiţii neprevăzute pentru că avem o luptă cu un virus necunoscut, fără existenţa unui tratament. Avem acest spor care se dă tuturor celor care iau contact cu o persoană infectată Covid. După ieşirea din starea de urgenţă, vom discuta cu asociaţiile profesionale şi sindicatele şi vom modifica Ordinul 153, care stipulează care sunt sporurile pentru fiecare specialitate în parte, inclusiv pentru cei care lucrează în laboratoare”, a precizat Tătaru la Antena 3.

Ministrul a susţinut că starea de spirit a personalului medical este schimbată în bine, după ce spitalele au fost dotate cu echipamente de protecţie, potrivit Agerpres.

„Acum trei-patru săptămâni, când mergeam la Suceava, se vedea o lipsă de materiale sanitare, de biocide, de echipamente de protecţie, puteam să văd teama, disperarea, acea atitudine când erai în prima linie şi cu mâna goală. Săptămâna aceasta, venind de acasă, am trecut prin spitalele din Bârlad, Tecuci, Focşani, Buzău, Urziceni. Am văzut prezenţa echipamentelor şi o altă stare de spirit (…). Suntem într-un scenariu în care avem suspiciunea de infecţie Covid pentru toţi pacienţii care se prezintă (n.r. – la spital). (…) Mulţumesc personalului medical pentru atitudine”, a adăugat Tătaru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Bancnote euro, retrase din circulație. Trebuie schimbate rapid
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×